Nu sunt Turnul Eiffel

Doi tineri, El - arhitect în devenire, Ea - „doctoriţă” la ţară, pierd într-o dimineaţă ultimul autobuz spre oraş, fiind astfel nevoiţi să o pornească pe jos, înspre o necunoscută şosea ce are să-i ducă înapoi la civilizaţie. Din acest moment, într-o formulă compoziţională care suprapune planul real cu cel imaginar, prezentul, viitorul si chiar trecutul, personajele - conduse de o logică aproape absurdă - trăiesc secvenţe dintr-o viitoarea posibilă existenţă în doi (în odăi strâmte, cu intruşi de necontrolat precum Tatăl lui sau prietenele ei emancipate, Tanți și Manți).